adagio pentru vioara din destin - opus crepuscular major

sfaramata…
sunete.ti cad in poala…
tu tematoare,
aduni cuvintele sub pleoapa
pe sub a carei miriste,
manii susurul invocat pletelor himerei
de pe pajistea retinei …

iubita…
impasibila dezveti sfinxul sa enunte valsul ruletei
cand se umple cufarul cristalin cu lacrimi
pe campul desmierdat de copitele
inorogilor rezemati dinspre catapeteasma somnului

crede..
vikinga din spaima voalului respirat
cu chipul inclestat pe sunetul mirobolant al noptii
tu nu veneai in minte la mine
credeai ca.i emisfera unui pendul din lemn de corabie

degeaba
vatamator, te lasi privita’n sus de cer
arlechinul monologului nu se divide.n zambete

in tine
un loc surprins de realitatea lui dali
are o loja asa… catifelat insufletita
incat nici visul nu se mai mira cand
prin cumpat mirosind a iubire
te rezemi de plecare …

.