Trecator.ul Nichita Stănescu... Călăream pe un cal şi deodată-am văzut că eu sunt calul acela Şi deodată am văzut că ei doi galopează pe mine. Mă învolburam şi deodată i-am văzut pe cei trei, când umbra mea din spatele meu mi-a strigat: - Eu sunt tu. Lasă-i pe cei patru să-şi urmeze destinul... lasă-i!

eolia

acolo din inima oceanului,
visator asezata’n valuri,
alergi din mine spre golful
in a carui chitara, umbra muzicii,
are asa un timbru trist…
incat apa spasita povestitorului,
adulmeca nisipul plans din talpa ta…
clipei cuibarite ascuns
in rasaritul privirii tale
prin surdina respiratiei mele
chemata’n iudaicul amintirilor
inganate sub umbrela ploilor,
evocand mareele in al caror sens,
copilaresc visele pasilor tai
spre cetatea nedeslusita tunetului
acolo unde condorii despartirii,
incercuiti in timidul lacrimei
pentru a nu gusta chipul fericirii aerului inchinat aievea,
urmelor apasatoare lasate sa.ti cada…
pentru a ne’ntoarce…
definitivul in mine…


.

2 commenti:

Archivio blog