dimineata
dau umerii
norului
silabisind
pescarusilor
ploaia
marginimii timpului
clipind
sarutului caprui...
despartirea
de sine
ce voce
ti.ai dori nepasare?
cu ce val
din mare
ai
melancoliza pantecului...
orbirea
tuturor?
semiintunericul
negru
ar fi
pionului nebun
pasunea
fugita caprioarelor
in
zambetul inselat asteptarii...
insa
tu
calatoare
indulgenta
ne mangai
obrazului drept
soptind
rezemata de soarta
lui
ipsilon indus...
egalul
aproximat
al
radicalului convins de noapte
renegarii
tulburatoare
din
susurul dansului …
asa insa
ramanem
dumbrava eroticului
si a
incapacitatii chihlimbarului sterp
de a onora
medieval
fluctuatia
concretului...
Nessun commento:
Posta un commento