Pe poteca luminii, radianta anticamerei visului tau,
doi cai nechezand a culoare rasfirata
in spectrul muzicii cuprinse’n diafragma calcaiului,
au plecat sa ne’amageasca urmele …
la imbinarea carora, timpul cu gust de eucalipt sforaia sunetului,
curcubeul rastignit pe coridorul soaptelor…
cu fiorul privirii ratacite’n fosnetul iubirii …
iubire cu iz aramaic peste a carei echimoze
felinarul lacrimilor susura gotic.
Emisarul elvishilor la curtea neomului
veghind patima umbrei, amirosind ipotenuza
intr-o perpendicularitate excomunicata’n iazul desertaciunilor diurne
ingana Requiem-ul pleoapei mute,
clatinand izvorul sarat cu ploaia infiorata luminilor arse’n albele globule pe masa tacerii
la ceas de nesfarsire un cluster rebel
deghizat in esafod, darui ruinei
chipul si asemanarea sa
.
Trecator.ul Nichita Stănescu... Călăream pe un cal şi deodată-am văzut că eu sunt calul acela Şi deodată am văzut că ei doi galopează pe mine. Mă învolburam şi deodată i-am văzut pe cei trei, când umbra mea din spatele meu mi-a strigat: - Eu sunt tu. Lasă-i pe cei patru să-şi urmeze destinul... lasă-i!
Iscriviti a:
Commenti sul post (Atom)
2 commenti:
la ultimul exsudat..timpul avea gust de tinctura de hoit...
ceea ce necesita un rosu sec grav...:)
draga anca ,
... iti reamintesc aici sfatul elfilor...
"Vylae ei tastosi air pyrysi ae byl postaelolasai pai eistasi,
aesaesi eilaelai ialae vaesylae baelae sia borae... tyl tystaroli..."
Posta un commento