Trecator.ul Nichita Stănescu... Călăream pe un cal şi deodată-am văzut că eu sunt calul acela Şi deodată am văzut că ei doi galopează pe mine. Mă învolburam şi deodată i-am văzut pe cei trei, când umbra mea din spatele meu mi-a strigat: - Eu sunt tu. Lasă-i pe cei patru să-şi urmeze destinul... lasă-i!

dervis de arama

cu sufletul nelocuit norului,
dincolo de orizontul intamplarii cafelei in nisipul alb
cu aerul prefacut in sunet cu mult’naintea zambetului…
cate fire de nisip are umbra ta
sub trista atingere a zmeului
pe cerul inrosit de oglinda buzelor
cate picaturi abia soptite ti.au racorit chipul
cand nu inchinai desertului umbra
si unde ai ratacit tu gandul
pe cand urseai drumul drept…

oaza iluziei cu delfini abstracti
fuge ispitei cu setea morganei...


.

2 commenti:

dragos ha detto...

grozav titlu!

von stroeberg ha detto...

mda ... ca bronz nu mai aveau ... :)