dimineata m.a
trezit din corzile oglinzii, o fi fost adevarul aparentei, care reflecta elicoidal
dincolo de poalele vederii surghiunul unei banci din strada veche ce.si apleca educat
menirea doar umbrei elucidate jurului sau, fara a evalua, a judeca, a da nume… aproape
fara a urma cararile intortocheate iluziei… numai asa punctul de tacere, treptat, poate deveni un
patrat din radicalul speculativ al
realitatii relatate… grabei detasate drumului fara atributul refluxului specificat in
manualul de instructiuni al cararii … asa
ca am ramas mai subtire si mai imaterial, pana cand am trezit suspiciuni fortei
aparent infiintate, cumva fara vectori palpabili, din a carei asteptare m.am
ridicat si am inceput sa umblu…
in alta zi…
ca asta era compromisa…
.
