Trecator.ul Nichita Stănescu... Călăream pe un cal şi deodată-am văzut că eu sunt calul acela Şi deodată am văzut că ei doi galopează pe mine. Mă învolburam şi deodată i-am văzut pe cei trei, când umbra mea din spatele meu mi-a strigat: - Eu sunt tu. Lasă-i pe cei patru să-şi urmeze destinul... lasă-i!
vidul prototipului meditativ iluminat paralel cu sfericitatea derizorie ghindelor
dimineata m.a
trezit din corzile oglinzii, o fi fost adevarul aparentei, care reflecta elicoidal
dincolo de poalele vederii surghiunul unei banci din strada veche ce.si apleca educat
menirea doar umbrei elucidate jurului sau, fara a evalua, a judeca, a da nume… aproape
fara a urma cararile intortocheate iluziei… numai asa punctul de tacere, treptat, poate deveni un
patrat din radicalul speculativ al
realitatii relatate… grabei detasate drumului fara atributul refluxului specificat in
manualul de instructiuni al cararii … asa
ca am ramas mai subtire si mai imaterial, pana cand am trezit suspiciuni fortei
aparent infiintate, cumva fara vectori palpabili, din a carei asteptare m.am
ridicat si am inceput sa umblu…
in alta zi…
ca asta era compromisa…
.
virtualizarea echilibrului in ajunul lumii pare trista insa afara nu ploua...
din soapta pietrei
viteza uriasului dedus
colorand timpanului
fuga din gand
spre umbra numerelor...
adunate capcaunului
triumfator pe luciul oglinzii lacrimand...
in a carei varsta negand
umbra ta prada cuvantului
coboara aleator gustul pictat pe lemn...
si astfel in marginea ferestrei
randunica nedumerita tace apoteotic
chiar in fata tremuratului paianjen
peste al carui aer
timpul sta sa se petreaca
opintind penita
cu zambete egal decupate
din miristea de mai sus
peste limitele intunericului...
insa o pata priveste o fetita
avand o.ntrebare si o cutie
in care jumatate de raspuns
tine de urat resturilor devotate
cautarilor ferecate ieri...
.
nu eram delfini si de aceea 9 ne era odihna transparenta memoriei
Jesse Cook - Air
cumpana
curcubeului tainuind tacut
decoloratul
asfintit
in
urma lui a ramas locul cuvintelor
asa
rabdator asteptand nemiscarea
sa
se aseze in cuvant
...
unde...
ai
sa aduni scaderile de.o viata...
asemenea,
rostitoarea
tandretii
in
bataia ploii spre departarea
timpului
inoculat melancoliei
exasperand
tacerea
sub
umbra renuntarilor
...
unde...
am
sa impart tacerile de.o noapte
aici
vor obosi privirile
peste
mirosul incremenit in brad
catre
frunzisul innegurat
pervazului
somnoros trairilor
irosite
tuturor
anapoda...
unde...
au
sovait trairile de.o soapta
...
.
pasul nu stie ca e pas pana cand nu.si paseste cuvantul
Jesse Cook - Parasol
"Islamul spune că, în ziua neclintită a Judecăţii, oricine va fi plăsmuit cîndva chipul vreunei făpturi vieţuitoare se va trezi o dată cu făptuirea sa, şi va primi porunca de a o însufleţi, şi nu va izbuti s-o facă, şi va fi azvîrlit, cu ea împreună, în flăcările osîndei"
JLB
mi se parea ca
somnul foloseste
timpul ca sa.si regaseasca
palmele siroind herghelii
la al caror fior rascumparat
pescarii clepsidrelor
impiedicand picaturilor
sa.si cunoasca sensul sovait
erau doar locuitorii
marginii umbrite aievea
golului tau
...
din chilie umezeala pasilor
o masor in lumeni...
lumenii in soapte...
pe a caror spinare
imi despletesti plapand
revenirea tematoare
oglindita cumva absurd
iluziei precaute zorilor
la umbra apei
luciul tine.n spatele muntilor
ratacirile atat de vorbarete
incat numele talmacirii
apasa aerul printre aripile subtilitatilor
rarefiind secundelor
cremenea orizontului incuviintat
din coltul zambetului tau...
.
Iscriviti a:
Post (Atom)
